Rainy Autumn Chic

Hello Girls!
Pentru ca meteorologii ne anunta ca vremea va fi rece si ploioasa, in perioada imediat urmatoare , iata mai jos cateva outfituri potrivite pentru aceste zile de  toamna din care sa va inspirati.
Desi , de obicei pe vremea asta nu prea avem chef sa ne imbracam intr-un anume fel, eu cred ca merita sa fim chic si pe ploaie chiar si prin baltile din Bucuresti ;))

Scent of a woman...new entries :)

Hello Girls!

Iata mai jos cateva din noutatile acestei toamne in materie de parfumuri.

 Rose d'Arabie - by Armani Prive

designerul a spus despre acest parfum ca isi doreste sa fie ca "o melodie in desert"

Diane von Furstenberg- Diane

Un parfum floral, la fel de usor de purtat ca hainele facute de ea

Dolce & Gabbana- Velvet Sublime

Un parfum elegant cu arome citrice

Oscar de la Renta - Live in love

Un parfum intens floral-un amestec de iasomie, trandafir, și orhidee despre care Andre Leon Talley de la Vogue a declarat pe Twitter ,"Asta e noua mea mantra. Este genial."

Fendi - Fan di Fendi

Sticla flashy este in perfecta armonie cu aroma dramatica din interiorul ei. Un parfum puternic, o aroma spicy , patchouli, citrice si iasomie, un amestec ce transforma acest parfum intr-un parfum eveniment

Elie Saab - Le Parfum

Parfumul designerului este in același ton cu rochiile sale care sunt extrem de feminine dar nu frivole. Floare de portocal, iasomie, patchouli, și cedru, inspirat de Liban, locul nasterii designerului, fac din acest parfum unul cremos si cald, dar care cumva reușește să păstreze o luminozitate minunata.

Tom Ford - Jasmin Rouge

Daca iti dorest un parfum spicy, acesta este alesul. Ford a amestecat intregul laborator de condimente: ghimbir, cardamom,scortisoara, un praf de vanilie si un pic de ambra pentru profunzime. Rezultatul, un parfum extra senzual.

Hermes - Santal-Massoia

A zecea lansare in Hermesessence. Un parfum unisex cu aroma de lemn de santal, dulce picant, lemn indonezian de Massoia, o aroma extrem de rara , cu un usor iz de nuca de cocos.

Jackie Kennedy Onassis sau fascinatia luxului

Hello Girls!

Povestea , imaginea si personalitatea lui Jackie O, m-au fascinat intotdeauna. Am cules pentru voi, mai jos cate ceva despre ea din  cartea  lui Catherine Siguret, Femei celebre pe divan, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2009

"E imposibil să înţelegem opţiunile din viaţa lui Jackie Kennedy, fără a pricepe uriaşa patimă cu care urmărea puterea şi, de-o mie de ori mai mult încă, banii. Şi-a pus ochii pe bărbaţi în stare să-i satisfacă nevoile materiale la nivelul a 30 000 de dolari pe lună, doar pentru garderobă. Jackie a fost o prăpastie fără fund, financiar vorbind, şi a sfârşit prin a-l îngrijora, în loc de a-l epuiza, pe al şaselea om bogat din lume, care i-a fost al doilea soţ: Aristotel Onassis. “Recunosc, îmi place luxul“, îi declara ea cu nevinovăţie, în 1972, unui ziarist iranian, la sfârşitul unei vizite la Teheran, unde le achita gazdelor o notă de plată de 700 000 de dolari, adică 70 000 de dolari cheltuieli zilnice. Risipitoare până la nebunie, înţelegea să rămână neschimbată, cu deplină indolenţă, şi a priceput nevoia corolară a unor alianţe solide. Primă doamnă a Statelor Unite, apoi soţie a unui miliardar, era numită “Deget Fermecat“: arăta cu degetul prin magazine obiectul dorit, fără a se uita la preţ şi fără a-l plăti cu bani gheaţă, indicând doar adresa unde să fie trimis.

Jackie moştenise o idee fixă de-a mamei sale, frica să nu-i lipsească ceva, şi a învăţat repede cel mai bun remediu. S-a dovedit fiica demnă a lui Janet, mamă ahtiată de agoniseli şi drăgosteli, precum şi a lui „Black Jack“, tată papugiu, pilangiu şi fustangiu. Prima a instruit-o să nu se mărite decât cu un bărbat foarte bogat, al doilea să-i ierte multe celui care n-ar avea decât unul dintre cele trei vicii. Cei doi soţi ai lui Jackie, John Kennedy (1953-1963) şi Aristotel Onassis (1968-1975) au constituit obiectul unei opţiuni aproape aritmetice. Jackie a învăţat de la părinţii ei că poţi obţine orice de la bărbaţi, cu condiţia să-ţi dai silinţa. Frumuseţe, cultură, inteligenţă, nu s-a menajat câtuşi de puţin în a le avea şi şi-a jucat altminteri la perfecţie rolul de mamă, iar apoi de bunică.

Jackie şi sora ei cu trei ani mai mică, Lee, care-i va păşi pe urme în toate privinţele (amanţi, morală, frumuseţe şi bani), îşi văd părinţii cum se ceartă mereu, până la divorţul din 1937 (Jackie are pe-atunci 11 ani). După despărţire, mama îi poartă o ură atât de intensă lui Black Jack, încât lui Jackie îi va fi milă de el şi îl va ierta chiar şi pentru că a fost aşa de beat în ziua măritişului ei, că n-a fost în stare s-o conducă la altar. Amantele, sticlele de whisky şi sforăriile au devastat bunăstarea familiei, iar Janet îşi invită fetele “să se mărite cu bogătaşi“, ceea ce se grăbeşte să facă ea însăşi, în 1942, cu Hugh Auchincloss, industriaş putred de bogat. Bunul Hugh le oferă, lui Jackie şi Lee, posibilitatea de-a frecventa cele mai bune şcoli: fără el, Jackie n-ar fi putut niciodată să emită pretenţii de mariaj în high society. La 17 ani, se învârte pe la toate chefurile din Long Island; la 21, e aleasă „Miss Boboc“ de un ziarist monden; la 22, merge să studieze la Sorbona şi e dezvirginată într-un ascensor parizian, de un scriitor american; la 25, absolventă de literatură franceză şi jurnalism, câştigă un concurs de scris la revista Vogue.

Istoria nu spune dacă Jackie s-a îndrăgostit, căci problema se pune altfel: ea n-ar fi putut să se lege nici de-un sărăntoc, nici de-un bărbat fără anvergură. Îi dă papucii unui bancher bogat şi banal, cu care e logodită, la fel cum i-a dat papucii scriitorului american, în faţa căruia va mărturisi poetic: „Ce-o să mă fac lângă un politician plicticos precum Kennedy? Dar e cu mult mai bogat decât tine!”

Cei doi “singuratici roşi de ambiţie“, cum îi descrie prietenul care le-a făcut legătura, au toate calităţile pentru a se plăcea reciproc. Jackie a crescut visând o viaţă de prinţesă; el a fost educat de un tată pe jumătate mafiot să devină om puternic. Dar John nu e robust la trup: suferă de boala lui Addison, care atinge glandele suprarenale şi ameninţă cu o insuficienţă mortală, suportă o rană din război şi dureri violente de spinare, care îl obligă să stea luni în şir la pat şi, după ce devine preşedinte, să se sprijine în cârje, îndată ce nu mai e sub privirile publicului larg. Putem recunoaşte oare în invaliditatea lui episodică şi în permanentele sale situaţii-limită (a primit de trei ori ultimul maslu!) explicaţia furiei de învingător şi hiperactivitatea sexuală, sporită ulterior prin numeroase injecţii cu cortizon? În orice caz, acumulează cuceririle.

Un coleg de clasă va spune că niciodată nu l-a văzut îndrăgostit. O tradiţie de familie. Se cunoaşte relaţia de lungă durată a tatălui său cu Gloria Swanson şi de scurtă durată cu nenumărate starlete; fiul va fi văzut, înainte de Jackie, alături de Lana Turner, Joan Crawford, Gene Tierney, Judith Campbell, Joan Fontaine, ba chiar şi cu o spioană din Est bănuită de nazism! Bătrânul Joe Kennedy aşteaptă o soţie demnă, capabilă să-i sprijine ambiţiile pentru fiul cel mare al familiei, care a supravieţuit (alt frate a murit în război): alegerile prezidenţiale din 1960. Ales senator şi deputat de Massachusetts pentru Partidul Democrat, John cucereşte tot ce prinde (o femeie pe zi, vedetă sau recepţioneră de hotel, nu contează, cinci minute întâlnirea, fără nici o vorbă de prisos) şi participă la dubioase chefuri până-n zori (amici grosolani şi băutori de bere).

Jackie, pe partea ei, îi cântăreşte pe toţi pretendenţii la însurătoare. I-a plăcut de John în cursul unui party, dar balanţa se înclină după celebrul interviu realizat de ziarista debutantă la New York Times, în 1953: „Există o anumită vârstă pentru a cuceri mandatul suprem?“, îl întreabă ea pe proaspătul ales, în vârstă de 38 de ani. O lună mai târziu, politicianul democrat o părăseşte pe Audrey Hepburn, care tocmai a cîştigat Premiul Oscar pentru Vacanţă la Roma, şi îi trimite o telegramă fără echivoc lui Jackie, aflată la Londra spre a transmite ceremonia de încoronare a Reginei Elisabeta: “Mi-e dor de tine.“ Vrea s-o vadă; şi ea ar vrea (fiindcă el are o avere estimată de revista Forbes la 400 de milioane de dolari). Janet Auchincloss ţopăie într-un picior de bucurie. Joe Kennedy binecuvântează căsătoria. „Un senator renunţă la burlăcie pentru o ziaristă“, titreazăDaily News la 23 iunie 1953. Legenda se naşte, fără a se căuta nod în papură pentru această iubire ce leagă două fiinţe cu interese reciproce şi clar înţelese.

Jackie, prin cultura sa, reprezintă un formidabil avantaj politic. De-a lungul celor şapte ani care-i mai despart de alegerile prezidenţiale, ea împodobeşte discursurile soţului cu fraze din Voltaire sau cu referinţe istorice. Poliglotă, îşi desfăşoară talentul diplomatic, în timp ce John e un bădăran cu accente tăioase. Foarte repede, el învaţă să se folosească de calităţile nevestei. În faţa unui De Gaulle fermecat, anunţă: “Ştiţi, eu sunt soţul lui Jackie Kennedy!“

Învaţă chiar s-o iubească pe Jackie, în felul său, nu monogam, iar ea îl suportă, fiindcă şi-a ales acest winnerpe stil american, care totuşi nu e lipsit de slăbiciuni: în 1955, de-a lungul câtorva săptămâni, Jackie stă la căpătâiul soţului ei, pe care n-a lipsit mult să-l piardă în urma unei grele operaţii la spinare. N-are parte de multă recunoştinţă, căci, îndată ce se pune pe picioare, soţul evită cinele în familie, îşi lasă nevasta încuiată la hotel pe durata mitingurilor politice şi îi preferă, în vara lui 1956, o veselă croazieră cu amicii pe Marea Mediterană, pe când ea e însărcinată. Jackie naşte prematur, la un an după prima sarcină pierdută, o fetiţă moartă. În aceleaşi momente, soţia lui Bobby Kennedy, fratele lui John, naşte din nou (va avea unsprezece copii!). Bătrânul Joe o consolează pe Jackie la Hyannis Port, domeniul de vis al familiei Kennedy, semnându-i un (foarte consistent) cec, iar asta se va repeta de multe ori… de fiecare dată când Jackie va ameninţa că pleacă. Plutind pe apele mării, John va afla de drama propriei sale familii din presă!

În noiembrie 1957, Jackie naşte în sfârşit copilul mult visat, pe Caroline, element indispensabil pentru a încarna imaginea de familie. Îşi transformă casa în palat, îşi copleşeşte fiica de tandreţe, face shopping, ţine regim, se apucă de sport (călăritul va rămâne pasiunea ei până la sfârşitul vieţii), pozează pentru fotografi cu un zâmbet mare şi se ascunde să plângă.

Se întâmplă şi asta. John nu se oboseşte să-şi mascheze patima pentru femei. Seducător şi bădăran totodată, o afişează pe Marilyn în mărime naturală pe uşa camerei sale, când e bolnav, sau declară, când află de căsătoria lui Grace cu prinţul Rainier: „Pe asta puteam s-o iau eu de nevastă.” Paparazzi ar putea anunţa câte un adulter pe săptămână, dacă nu s-ar teme de represalii.

Se va spune mai târziu că şi Jackie l-a „cunoscut“ pe Aristotel Onassis încă din 1955, sau că legătura ei de mai târziu cu Bobby, fratele mai mic al lui John, pe care l-a iubit în taină toată viaţa, a început înainte de moartea preşedintelui. E posibil. Dar trădările ei nu s-au comparat nici pe departe cu ale soţului.

Aluziile pe care John Kennedy le făcea la propriile aventuri, în prezenţa lui Jackie, înţepăturile pe care şi le lansau în public, i-au dus pe unii la gândul că aventurile reprezentau pentru ei un joc de putere. În orice caz, devenită mamă, şi cu atât mai mult după ce s-a stabilit la Casa Albă, Jackie aşteaptă cu răbdare ca jocul să ia sfârşit. Ea urmăreşte un obiectiv mai presus de interesele personale: preşedinţia, o ambiţie care trebuie însoţită de sacrificii şi justifică suportarea unor insulte. Scriitorul Gore Vidal, pe-atunci emblema homosexualităţii cu ştaif, dincolo de Atlantic, analizează cuplul cu răceală: „Ei evoluau în lumea puterii şi a banului, iar pentru oamenii bogaţi şi puternici valorile învechite, cum sunt fidelitatea şi fericirea familiei, pur şi simplu, nu există.  Dar povestea asta n-o poţi spune mult timp opiniei publice americane.“ Dacă Jackie a suferit sau nu, opinia publică n-a ştiut efectiv nimic. Nu asta era esenţialul?

Istoricul André Kaspi o consideră pe Jackie “incapabilă de-a înţelege complexităţile vieţii politice, cheltuind cu nemiluita, evitându-şi obligaţiile”. Prima doamnă a Statelor Unite va inaugura totuşi un nou fel de campanie electorală, bazată pe comunicare şi apropiere. John Kennedy şi ea se împrieteneau uşor cu ceilalţi, dar Jackie, având simţul ospitalităţii şi bune maniere, a lansat printre oamenii puternici moda de a-şi împărtăşi viaţa personală în faţa celorlalţi: ea a adus pentru prima dată camerele de televiziune în intimitatea personalităţilor politice. Aristocrată în timpul liber, dormea în cameră separată, se purta urât cu servitorii, dar demnitatea era esenţială în public. Atunci când, treizeci de ani mai tîrziu, mult îndrăgita Diana şi-a făcut publice eşecurile conjugale, ea, care era expertă în domeniu, a fost totuşi de partea Camillei, a amantei: în viaţă, trebuie să ştii ce vrei!

Jackie o ştia prea bine. Totuşi nu şi-a sacrificat copiii pe acest altar, ci i-a protejat pe cât i-a stat în puteri de soarta pe care singură şi-o alesese. I-a ţinut pe Caroline şi pe John Junior (născut în 1960) departe de formalităţile de protocol, lăsându-i să se joace prin biroul prezidenţial din Casa Albă şi ordonându-le gărzilor de corp să plece de-acolo. Atunci când ceva o durea prea tare, îşi întorcea privirile în altă parte: când Marilyn a cântat „Happy birthday, Mister President“, pe jumătate beată, în 1961, s-a declarat bolnavă. Când John 0 ducea să cucerească publicul, cu taiorul ei alb, îl cucerea, iar când el era bolnav, era totdeauna alături de el.

Chiar nicio greşeală, la Jackie? Ba da, două simptome, ţinute secrete, ale angoasei: îşi rodea unghiile la sânge, cheltuind sume uriaşe pe manichiură, şi fuma două până la trei pachete de ţigări pe zi. Întrebată dacă e fericită, se descurca printr-o piruetă – într-o direcţie: „Viaţa mea e o fericire, în fiecare clipă“, sau în cealaltă:„Soţul meu are o meserie care pentru mine e grea.“ În realitate, probabil că nu-şi punea problema fericirii, mai mult decât pe aceea a iubirii: avea parte de viaţa pe care şi-o dorise mai presus de orice pe lume. Această viaţă avea un preţ, iar ea îl plătea fără să crâcnească.

O văduvă sublimă, o mamă exemplară

John şi Jackie Kennedy s-au iubit în public şi s-au pierdut tot aşa, când moartea a lovit în transmisiune directă, în faţa camerelor de televiziune. La Dallas, la 22 noiembrie 1963, Jackie poartă unul din fermecătoarele ei taioare albe. A acceptat fără chef să vină şi să-l sprijine pe John, într-un oraş dominat de republicani, fiindcă de la sfârşitul verii cuplul se desparte cu greu, zguduit de moartea băieţelului lor nou-născut.

Culisele asasinatului sunt mai puţin cunoscute decât secvenţa filmată de camere. Jackie a povestit la nesfârşit, ca într-o exorcizare, cum, transportată împreună cu soţul ei la spitalul cel mai apropiat, ţinuse creierul muribundului între palme, mirându-se chiar ea de acest gest: „Nici o clipă nu mi-a fost greaţă“. Timp de treizeci şi şase de ore, de-a lungul îngrijirilor disperate, al transportului la Washington, al autopsiei si al aşezării în sicriu, a refuzat să se despartă fie şi pentru o clipă de soţul ei, să doarmă, să-şi schimbe taiorul plin de sânge, repetând cu încăpăţânare: „Vreau ca toată lumea să vadă ce s-a întâmplat.“ Toţi fotografii care imortalizează depunerea jurământului de către noul preşedinte Johnson, înconjurat de o mulţime de oameni, ca de obicei, trebuie să prelucreze clişeele în care Jackie poartă încă taiorul pătat de sânge.

Cu acelaşi simţ al Istoriei, le scrie tuturor personalităţilor mondiale, având o teamă obsesivă: nu cumva să-l uite pe soţul ei. Pune să se construiască monumentul cu flacără eternă, în amintirea lui, la cimitirul din Arlington, se implică în proiectul unei biblioteci-muzeu John Kennedy (care nu va vedea lumina zilei decât în 1979). Pentru a-i scuti pe copii de imaginea suferinţei, îi anunţă pe John John, de 3 ani, şi pe Caroline, de 6 ani, prin intermediul dădacei preferate, ca să nu leşine în faţa lor. Îi protejează de spectacolul trupului ciuruit de gloanţe şi nu plânge decât o singură dată, la catedrală. O mamă model, o văduvă model… cel puţin în aparenţă.

Medicului ei (care o tratează de ani întregi ca să slăbească, să reziste sau să adoarmă) îi spune ce are pe suflet:„Viaţa mea s-a terminat.“ Când o întâlneşte cineva pe neaşteptate, în particular, e roşie la faţă şi buhăită. Dar când primeşte oficial, e tot Jackie. În noua ei casă din Washington, pune să fie refăcute camerele copiilor la fel ca şi cele de la Casa Albă, pentru a le păstra nemodificate reperele. După câteva luni de doliu, se străduieşte să-şi reia viaţa socială şi sentimentală.

Amanţii

La 39 de ani, Jackie, de-acum stăpâna unei averi de 20 de milioane de dolari, continuă să-i trimită facturile de achitat bătrânului Joe, fără ca soacra ei s-o ştie. Simţindu-se mai departe o Kennedy, îşi petrece weekendurile la Hyannis Port împreună cu copiii. Motivul oficial, şi dovedit, al acestor vizite e să păstreze legăturile lor cu bunicii. Motivul secret e că Jackie trăieşte doi ani de idilă tandră cu Bobby, sincer îndrăgostit de ea, deşi însurat şi tată de familie numeroasă.

Unchiul Bob are figura unui amant discret şi deosebit de bine situat pentru a întreţine memoria lui John în ochii copiilor. Sprijinită de umărul lui solid, Jackie recapătă gustul vieţii, până la nivelul de a-şi permite în paralel o legătură cu Marlon Brando (fustangiu, ca şi bărbatu-său), Peter Lawford (cumnatul ei, însurat cu o soră de-a lui John), dar şi cu vreo câteva figuri culturale ale New Yorkului, sau, de asemenea, cu Roswell Gilpatric, fostul secretar adjunct la Apărare. Cu toţii sunt mai în vârstă decât ea şi mulţi au fost apropiaţi ai fostului soţ… o metodă de a-l comemora până şi în dormitor.

În braţele caste ale prietenului Truman Capote petrece primele aniversări ale decesului, nopţi scăldate în şampanie, pentru a uita. Dar, la 6 iunie 1968, Bobby, amantul din totdeauna, ca să zicem aşa, e asasinat de un activist palestinian, în holul unui hotel din Los Angeles. Admirabilă susţinătoare a rudelor, o dată în plus, Jackie consolează pe toată lumea, dar s-a săturat până peste cap: de politică, de familia asta blestemată. „Copiii mei sunt următorii pe listă“, îi spune unui prieten. E vremea să-şi refacă într-adevăr viaţa, cu atât mai mult cu cât bătrânul Joe, găina cu ouăle de aur, dă semne tot mai clare de decrepitudine. Şase luni mai târziu, Aristotel Onassis, care aşteaptă să-i vină rândul alături de Callas, pică la ţanc! Grec, îi oferă un exil la capătul lumii, şi e atât de bogat, încât 0 s-0 apere până la moarte, e convinsă de asta.

Jackie Kennedy şi Aristotel Onassis

În octombrie 1968, pe insula paradisiacă Skorpios, fortăreaţa lui Onassis, Jackie îi spune da lui “Ari”, cu douăzeci şi nouă de ani mai bătrân decât ea şi cu şapte centimetri mai scund, dar cu trei inele de un milion de dolari pe degete. Invitaţii sînt copleşiţi de daruri, Caroline şi John Junior primesc câte un poney, câte o mică motoretă, cîte 0 mică şalupă. Jackie a renunţat la statutul de văduvă Kennedy, după ce-a negociat 0 primă de 3 milioane de dolari pentru ea şi cîte 1 milion pentru fiecare copil. În ceea ce-l priveşte pe generosul Ari, îi acordă pentru cumpărăturile personale cîte 30 000 de dolari pe lună: „Numai Dumnezeu ştie prin ce potop de lacrimi a trebuit să treacă Jackie. I se cuvine orice ar putea să-i ofere puţină fericire“, zice el. Inclusiv cel mai mare diamant din lume (vândut de Jackie pentru 500 000 de dolari, în 1996).

Ari e destul de urât, dar plin de umor şi original, inclusiv atunci când o ţine în braţe, unde Jackie descoperă şi altceva în afară de expeditiva „metodă John“. Călătoria de nuntă durează o lună, la bordul Christinei, un iaht de 0 sută de metri lungime. După care Ari înţelege să trăiască liber. Muncitor înverşunat, călătoreşte mult, adoră femeile şi nu poate renunţa la nici una, mai ales nu la Callas, la pieptul căreia se grăbeşte îndată ce Jackie se întoarce, pe timpul iernii, în apartamentul din Fifth Avenue, împreună cu copiii.

Însurătoarea cu Jackie Kennedv era pentru Ari obsesia absolută: fostă Primă Doamnă a Statelor Unite, încă tânără (42 de ani), ea era, totodată, un paşaport ideal pentru lumea afacerilor americane, care îl numeşte cu dispreţ ,,Grecul“.

Cu Onassis absent, Jackie, ameţită de bani, e cuprinsă de compulsiunea cumpărăturilor: soţul descoperă într-o zi că îşi vinde rochiile de firmă pentru a-şi completa “veniturile modeste”. În 1970, apariţia în presă a unor scrisori dubioase, de-ale lui Jackie adresate lui Gilpatric, îl jigneşte profund pe soţul generos: ea îl aduce la sapă de lemn şi, ca bonus, îl mai ia şi peste picior? Onassis se afişează atunci alături de Callas. Jackie nu manifestă nici un fel de gelozie, dar face anorexie, devine capricioasă, mai fumătoare şi mai risipitoare ca niciodată, încât bogătaşul, epuizat de cât a fost pedepsit, jecmănit şi umilit, se gândeşte să divorţeze. Însă, în ianuarie 1973, fiul lui de 18 ani, moştenitor al întregului imperiu, moare într-un accident de avion. Iar exemplara Jackie renaşte din propria ei cenuşă, consolează şi ajută, dar în zadar: bătrânul Ari se scufundă în depresie, apoi în nebunie, alternând serile homosexuale, cele sado-masochiste şi cele de violenţă conjugală. Jackie se îndepărtează. Când el moare la Paris, la 15 martie 1975, Jackie iese liniştită de la coaforul din New York. Callas, în schimb, se prăbuşeşte zdrobită: „Am rămas văduvă“, strigă ea.

Ari a avut totuşi răgazul să-şi schimbe dispoziţiile testamentare, în favoarea fiicei, Christina, cu care Jackie va duce o luptă crâncenă. Bilanţul: o primă de 20 de milioane de dolari, plus 6 milioane pentru impozite. Jackie Onassis îşi va schimba de-acum viaţa, renunţând la iubirile rentabile, dar tragice.

Sfârşitul la care a visat

O nouă femeie, de numai 50 de ani, se naşte îndată după decesul celui de-al doilea soţ: un lifting uşor, aproape inutil, o viaţă sedentară la New York, nici o legătură oficială şi, mai ales, un loc de muncă, de care, din punct de vedere financiar, n-avea nevoie. Angajată la o editură, cu un salariu normal, rămâne acolo până la moartea ei, în 1994, nu fără a dovedi un adevărat fler: ea are ideea biografiei lui Michael Jackson (înainte de proces) şi a Camillei (care declină propunerea). Rămâne surdă la milioanele de dolari care i se propun ca să-şi scrie viaţa, din respect pentru memoria lui John. Nemaicăutând să se mărite, cochetează în braţele unui tânăr ziarist, în ale fercheşului Warren Beatty şi ale altor câtorva, dar mereu departe de gusturile sale pentru ,,categoria grea“ din sectorul financiar. Foarte curtată de mediul artistic şi cultural al New York-ului, înfloreşte în noul ei rol de femeie independentă şi mamă grijulie. Caroline, absolventă de drept, se mărită cu bogatul moştenitor Schlossberg, iar  “John-Iohn“ acceptă să renunţe la cinema pentru a studia mai serios, chiar dacă, la fire, seamănă cu tatăl său.

De la începutul anilor ’80 şi până la moarte, Jackie îşi găseşte echilibrul afectiv în braţele lui Maurice Tempelsmann, bijutier în sectorul diamantelor şi om însurat, fără îndoială singurul care a iubit-o fără a mai aştepta alte beneficii ascunse. Devine o amantă blândă şi o bunică indulgentă pentru cei trei copii ai lui Caroline, născuţi între 1988 şi 1994. În ultimii cincisprezece ani, femeia care şi-a petrecut viaţa în spectacole de elită locuieşte mai multe luni ale anului pe insula Martha’s Vineyard, departe de mondenităţile capitalei americane. Tocmai în largul acestei insule se va prăbuşi fiul ei John, pe când îşi pilota micul avion, în 1999, la vârsta de 39 de ani. Jackie, care a murit cu cinci ani mai devreme, la 19 mai 1994, după ce-a luptat împotriva unui cancer la stomac, a avut norocul de-a fi scutită de această ultimă lovitură a sorţii. A murit bogată şi senină. E fără îndoială sfârşitul reuşit la care ar fi visat."